W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

Ce aduce briza marii?

Un val.

Şi odatã cu spuma care se revarsã pe nisipul însetat, aduce pe mal energie din infinitul oceanului.

E dimineţã, e albastru verzui şi nisipul mã mângâie în joacã, în drumul meu spre birou. Mã aşez tacticos în scaunul de regizor şi deschid laptopul, parcã, pentru a adnota scenariul pe care urmeazã sã lucrez.

Zâmbesc şi rostesc pe nerãsuflate câteva versuri bine cunoscute “…hai sã ne mutãm la mareeee”.

Beach volley

El este mereu pe plajã întins pe nisip, la câţiva paşi de mine. Oare îl aduce marea în fiecare dimineaţã aici?

Are ceva din forţa lui Poseidon, joacã volei  cu o precizie de invidiat, şi este vertical. Îl abordez cu zâmbetul pe buze şi îmi rãspunde simplu şi elegant.

Marea se agitã uşor şi întinde la picioarele fiecãrui nou venit, un covor de scoici mai mici sau mai mari, în funcţie de lupta aprigã dintre calcar şi apã. Mã  las învãluit de nisip fin şi apã sãratã cu gândul la concertul valurilor.

În stomac, simt şirul de furnici cum se pune în mişcare.  E semnul cã interviul începe şi ideile curg spre o nouã poveste.

E pasionat de mişcare de când se ştie:  drumeţii montane, schi, volei, face totul cu rãspundere şi cu zâmbetul pe buze.

Vine la plajã în fiecare zi, tot sezonul. Anul trecut a avut un contract în Ucraina exact în mijlocul verii, aşa cã a mers pe litoralul lor.

Îi plac provocãrile, joacã cu oricine şi adorã sã aibã parteneri mai buni de la care sã înveţe câte ceva.

“Uite! Îmi place de puştoaica asta, învaţã repede” spune el, cu o sclipire de mândrie în priviri.

“De unde atâta energie?” întreb eu sperând sã primesc  reţeta formãrii universului.

“Mã bucur cã nu m-ai întrebat vârsta” rãspunde el în timp ce se apleacã dupã mingea de volei.

“Vârsta e o stare de spirit, iar cifrele sunt pentru statisticã” mã trezesc eu argumentând cu voce tare.

Dacã ar lua-o de la capãt, ar face sport fãrã sã clipeascã, de data aceasta de performanţã.

Dacã oamenii sunt mânaţi de spirit, el este un antrenor ideal pentru spirite foarte tinere.

Au trecut 65 de ani de când briza mãrii l-a fãurit din cele mai energice valuri ale universului.

Şi el zãmbeşte la soare. Zilnic.

read more

Cu mopul prin curcubeu

E sâmbǎtǎ dimineța și ȋn piațǎ lumea ȋncepe sǎ alerge de colo pentru a ȋntâmpina un nou val de clienți. Cerul e curat ca și cum cineva a șters toatǎ noaptea norii ȋntunecați de peste zi.Razele soarelui mângâie florile din jardiniere și câțiva artiști au ȋnceput repetițiile pentru spectacolul din seara aceasta.

Deschid cafeneaua, așez mesele și ies pe terasǎ cu mǎtura și fǎrașul. Pe pervazul verde din verandǎ stǎ o fetițǎ ȋmbrǎcatǎ ȋntr-o rochițǎ alb-albǎstruie. E preocupatǎ sǎ ȋși aranjeze o bucatǎ de hârtie pe care pune cu mare grijǎ câteva bucǎțele de carton ca niște cǎrți de joc. Ȋncep curǎțenia de lângǎ pervazul ei, mǎ mut apoi la masa din mijloc și cu o mișcare stângace reușesc sǎ ȋmprǎștiu o ceașcǎ plinǎ cu boabe de cafea. Mǎ aplec și strâng boabele care au cǎzut ȋn aceeași grǎmadǎ și fetița fuga lângǎ mine – “te ajut eu sǎ le strângi”. Ȋncerc sǎ protestez, sǎ ȋi explic cǎ nu le strâng pe toate dar fǎrǎ folos.

Termin repede cu mǎtura și schimb uneltele de lucru. Mǎ ȋntorc victorios cu  o gǎleatǎ și un mop. Țup și ea lângǎ mine ȋn bar –“ȋmi dai un pahar cu apǎ?” O servesc cu un pahar cu apǎ, amestec soluția de parchet ȋn gǎleatǎ șȋ ieșim din nou pe verandǎ.

Gata, ȋncepe interviul – “dacǎ vin clienții și te vǎd cu mopul nu e bine, trebuia sǎ faci asta mai devreme”. Corect, zic eu ȋn gând, mai ȋntâi terasa apoi interiorul. “Eu știu sǎ dau cu mopul ca o balerinǎ” – vine provocarea de la ea. Da, sunt frumoase balerinele. Tu faci balet, o ȋntreb eu. Nu mai fac cǎci costǎ bani, ȋmi rǎspunde ea sec, am fost la clubul copiilor ȋnsǎ trebuia sǎ plǎtesc. Iar mǎ simt nevoit sǎ ȋmi rǎspund ȋn gând – așa e ȋn viațǎ, facem alegeri ȋn funcție de prioritǎți. Partenera mea de discuție mǎ privește fix “ție ȋți place sǎ dai cu mopul?” Da, ȋn dimineața asta ȋmi place – rǎspund cu eu cu zâmbetul pe buze.

“Mie ȋmi place sǎ dau cu mopul ca o balerinǎ” – e urmǎtoarea temǎ de discuție lansatǎ. Caut rapid prin memorie și nu gǎsesc nici o imagine de genul acesta. Ȋncerc sǎ mǎ lǎmuresc. E cumva vorba de o zânǎ care are o baghetǎ magicǎ și face curat din vârful ei, o privesc eu iscoditor. Nu primesc nici un rǎspuns așa cǎ aplic altǎ tacticǎ – “și când o sǎ ai o casǎ foarte mare ce o sa faci?” Rǎspunsul vine ȋntr-o clipǎ – “o sǎ fac cu mopul toatǎ ziua” și trece la urmǎtorul subiect – “tu ai o carte de la bisericǎ? Eu am niște cǎrți de rugǎciuni” A cǎzut greu aceastǎ ȋntrebare așa cǎ m-am eschivat școlǎrește – “nu am, ȋnsǎ vreau sǎ ȋmi cumpǎr cartea aia mare”. “Eu le așez aici frumos și le vând cu doi lei, ca sǎ merg cu mama ȋn Grecia, ne trebuie mâncare cǎci autocarul face douǎ zile pe drum” – aha, pe blatul verde erau ȋntinse niște iconițe,vai, cât mi-a luat pânǎ mi-am dat seama.

Fug din zona asta concretǎ și maturǎ care o face pe Sorana la cei șapte ani ai sǎi sǎ parǎ un om plin de experiențǎ, un om care a mâncat pe pâine sute de bugete și a fǎcut zeci de calcule privind bunul mers al casei.

“Dacǎ ai fi o zânǎ și ai avea o baghetǎ magicǎ ce ai face cu ea?”

“Aș face florile mai frumoase. Aș fi prințesa curcubeului și a luminii” – vine rǎspunsul ei care ȋmi confirmǎ cǎ fiecare dintre noi este mânat de o forțǎ mai mǎreațǎ decât grija pentru ziua de mâine.

Nu a ȋncercat nici o secundǎ sǎ ȋmi vândǎ vreo iconițǎ, a fǎcut câteva piruete cu mopul pe ultima bucǎțicǎ de dușumea, mi-a zâmbit cald și a plecat la magazinul de lǎngǎ cǎci a venit prietena ei care i-a fǎcut cadou ieri de 1 Iunie rochița cea albastrǎ și brǎțara de pe mânǎ.

Nici eu nu am avut curaj sǎ o ȋntreb mai multe, mi-am adus aminte cǎ a mai fost sǎptǎmâna trecutǎ pe la noi, a cerut un pahar cu apǎ și a ȋntins doi lei – “nu vreau sǎ te pǎcǎlesc” a fost explicația ei atunci.

 

Acum la final de zi, privesc cerul care s-a ȋncǎrcat cu câțiva nori de vatǎ albǎ și mǎ ȋntreb unde e curcubeul.

read more

Interviu despre viata

Zilele trecute s-a întâmplat ceva ce m-a marcat profund. Cu gândul la primul interviu pentru blog, am pus ochii pe un domn înalt, slăbuţ, cărunt, pe la 65 de ani care stătea trei rânduri în faţa mea.


Când merge are o ţinută fermă şi paşii săi calcă mocheta cu blândeţe. Părul pieptănat pe spate lasă să se vadă o frunte lată, pe care atunci când vorbeşte, apar patru riduri clare care certifică fiecare frază rostită pe un ton cald familiar, al bunicului care spune poveşti nemuritoare nepoţilor.
M-am apropiat timid după mai multe încercări eşuate si am rămas cu gura căscată. Ca orice jurnalist, aveam în cap lista de întrebări, direcţia interviului si titlul “Cum ajunge o persoană de vârsta dumneavoastră la un curs de dezvoltare personală?”
După o scurtă prezentare am pornit tirul de întrebări:
Eu: Cine sunteţi?
El: Sunt. De 20 de ani sunt pe calea aceasta şi înainte am încercat celelalte căi. Mă dezvolt de când m-am născut.

Şi apoi a urmat o simfonie. O ploaie de învăţături pe care nu am cum să le enumăr aici.

El: Iubirea poate fi experimentată abia când cineva se sacrifică şi te loveşte în freză, scuzaţi limbajul. Astfel ajungem la iertare şi acceptare iar asta e iubirea adevărată. Altfel o experimentăm citind despre ea.

După mai bine de jumătate de oră îmi aduc aminte de interviul meu iar el observă imediat asta. Pune mâna pe umărul meu încuvinţând astfel ceea ce probabil ştia că o să urmeze.

Eu: Cine sunteţi? Unde v-aţi născut? Cum aţi făcut? Unde? Cu cine?
El: M-am născut în Ardeal.

Apoi a continuat simfonia.
Am parcus trecut rapid prin cultura incaşă, apoi am zăbovit niţel la un tânăr iudeu pe nume Iisus care a trăit acum 2000 de ani. A apărut în discuţie geografia, dreptul, matematica, muzica şi cam tot ce ştiam de la şcoală, asistam la o recapitulare intensivă a tuturor momentelor în care am acumulat ceva, combinate cu orele în care chiuleam ca să joc un biliard cu colegii şi dimineţile de facultate când preferam somnul după o petrecere de pomină.
Trecerea de la un subiect la altul era atât de lină, mă trezeam doar surprins de o nouă idee despre revoluţionarii paşoptişti sau conştientizarea celei de-a cincea dimensiuni.

O emoţie puternică mi-a cuprins tot corpul în timp ce mă scăldam în ochii lui mari, maroni, protejaţi de sprâncenele arcuite atent spre orbite.
Răspunsurile erau despre viaţă, fără vreo referire la propria persoană.

Aşa se descrie el.

read more