W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

Profu’ viitorului

Nu ştiu alţii cum sunt, ca sǎ încep cu un citat celebru, dar eu când mǎ gândesc la primii ani de şcoalǎ îmi amintesc figura învǎţǎtorului meu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vǎd zâmbetul de pe buzele lui în timpul lecţiilor, aud cum curg notele din pianul mare şi negru la care cânta din când în când, simt mirosul de cernealǎ proaspatǎ în contact cu coala de hârtie, cu uniforma, cu banca şi de multe ori cu buzele şi degetele mele.

Scriam cu stânga, o provocare pentru orice învǎţǎtor cǎci nu avea cum sǎ mǎ ajute, sǎ îmi ţinǎ mâna în mǎna lui şi sǎ alunecǎm împreunǎ pe caietul de caligrafie fǎcând bastonaşe şi cerculeţe.

Le fǎceam acasǎ de douǎ, trei sau patru ori pǎnâ stabilea mama sau tata cǎ au ieşit aşa cum trebuia.

Pentru mine este o figurǎ importantǎ şi cam greu îndrǎznesc sǎ îl transpun în sintagma profu’. Cu toate astea, doar de la el pot sǎ pornesc aceastǎ idee.

Ce ingrediente dau rezultatul aşteptat de sutele de mii de copii din România în momentul în care intrǎ pe poarta şcolii?

Un lucru este sigur, sunt şanse minime sǎ aducem salariul profului din ziua de azi la un nivel comparabil cu alte state europene sau alte meserii mult mai apreciate din punct de vedere economic.

Pe termen scurt cu siguranţǎ sunt mult mai multe domenii în care investiţia aduce profit.

E minunat sǎ înţelegi cǎ ai la îndemânǎ, tu profu’, mai vechi sau mai nou, toate descoperirile ştiinţei.

Produsul competitiv care acoperǎ nevoile clientului – un prof pasionat de educaţie şi dispus sǎ fie atent tot timpul la nevoile celor ce beneficiazǎ de serviciile lui.

Perseverenţǎ – ani şi ani de muncǎ alǎturi de sute de tineri care apreciazǎ mai mult sau mai puţin efortul depus de prof.

Marketing – o imagine impecabilǎ, un mesaj clar şi concis transmis pe toate canalele media şi cǎtre toţi jucǎtorii din piaţǎ.

 

Da, aici vreau sǎ zǎbovim, la marketing. Atunci când toţi pǎrinţii mǎ vor pe mine sǎ am grijǎ de educaţia copiilor lor, pot sǎ îmi asigur un venit suplimentar prin organizarea unui centru de pregǎtire extracuricular.

Pentru cǎ am studiat piaţa, mǎ adresez şi companiilor private propunându-le un parteneriat simplu şi cinstit. Vǎ aduc în contact cu zona activǎ de clienţi şi beneficiaţi de proiectele pe care în mod voluntar tinerii din cadrul centrului meu le vor pune în aplicare.

 

Existǎ vreo companie care ar refuza profitul? Existǎ vreun pǎrinte care îşi doreşte mai puţin pentru copilul sǎu?

read more

Teatrul de … balci?

Să râd, să plâng?
Şi una şi alta. Sunt în sala de judecată B, judecătoria Sibiu. Aştept cauza 40 în care sunt citat drept martor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Asist la actul de justiţie. E un teatru prost. Şi rar pun etichete de genul acesta. Acum însă, nu mă pot abţine. Actorii sunt slab pregătiţi, nu îşi ştiu replicile, se poticnesc la fiecare interacţiune cu colegii de scenă.
Scena este improvizată, decorul onest.
Costumele ponosite şi îmbrăcate în grabă de actori, conturează o imagine de caricatură.

Ah, iată şi prima audiere a unui martor. O comedie absurdă – judecătorul întreabă, martorul răspunde la o altă intrebare, probabil memorată la cererea avocatului. Judecătorul are răbdare, mai pune de 6 ori întrebarea. Martorul se chinuie, intervine avocatul pentru explicaţii şi judecătorul îl aşează uşurel la locul lui.
Încet, încet o declaraţie se conturează, mai mult din gura judecătorului decât a martorului.

Ideea de astăzi este una controversată: adăugăm celebrei instituţii, ingredientele economiei de piaţă: imagine – costume noi, impecabile; decor – mobilier actual, confortabil; machiaj – aspect îngrijit ce impune respect; texte cu impact – sute de ore de muncă alături de maestrul care pe care am ales să îl urmăm.

Ce client ar căuta altă casă de avocaţi? Ce tânăr absolvent de drept şi-ar dori să lucreze în altă parte? Ce judecător ar accepta comportamentul indecent al celorlalţi actori când ar putea să îi dea exemplu pe cei excepţionali?

 

Aşa ajungi oare la teatrul viselor?

Noroc că justiţia e oarbă.

read more

Lacrimi, feedback si PR (3)

După o vacanţă la ski, ce poate să îţi păstreze starea de voie bună, imediat ce ai ajuns acasă?

Fără să ştiu că sunt în căutarea acelui “ceva” m-am trezit într-o plimbare pe străzile din centrul Sibiului, aşa cum făceam uneori prin Bucureşti în zona Romană-Icoanei.
E plimbarea aceea care îţi dezvăluie feţe noi deşi ai  mai văzut fiecare clădire, cunoşti sunetele pe care le scot paşii tăi în contact cu fiecare piatră din pavaj şi ai simţit textura aspră a scoarţei copacilor din parcul ce se întinde în apropiere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu am descoperit un afiş. Cuminte, într-o linişte deplină, aştepta la lumina galben roşiatica a felinarelor de lângă podul minciunilor.
Mărturisesc că urmăresc piesele de teatru din multe perspective. Ca tot românul la meci, aş fi făcut altă schimbare, aş fi ales să pasez în loc să trag la poartă şi aş fi ales un alt loc pentru stagiul de pregătire din iarnă.

Nu, de data asta e vorba despre ea.

O actriţă tânără, plină de viaţă, a trăit fiecare clipă din cele 60-70 minute cât a durat piesa.
Am incremenit când am văzut un muşchi care se contracta nervos pe obrazul ei drept, când îi scria generalului despre “percheziţia corporală”
Am fost alături de ea când a urcat acolo sus în ceruri unde şi-a regăsit familia.
Îmi venea să fug repede la ea şi să îi şterg lacrimile mici şi cristaline care i-au invadat obrajii.

Ea e Andrada Grosu şi joacă la Sibiu. Investeşte pasiune şi primeşte la schimb tot pachetul: satisfacţie, feedback, PR, marketing, publicitate pur şi simplu şi multe altele.

read more

Lacrimi, feedback si PR (2)

La pas prin Piaţa Mică din Sibiu e ca o aventură în altă lume.
Am auzit replica asta în ultimele şase luni de la atâtea persoane încât aveam impresia că doar mie îmi scapă ceva.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citesc pe facebook lista lungă de evenimente şi aleg o piesă de teatru, teatru de cafenea, în Piaţa Mică.
Aha, îmi zic eu în drum spre eveniment, azi chiar o să descopăr lumea aceea de care îmi povesteşte toată lumea.
Aşa a şi fost. Alunecând printre schiţele lui Caragiale m-am trezit purtat pe străzile Bucureştilor vechi, cu o atmosferă de basm, miresme îmbietoare de patiserie şi sunete cristaline ale clopoţeilor de la trăsurile ce străbăteau odată Calea Victoriei.
Mă trezeşte brusc o întrebare adresată direct unei persoane din public: ” e ceva important?”
El, neruşinatul, butona un telefon cu touch şi pentru asta i-a fost aplicată corecţia.
Înghit în sec, mă felicit că stau mai departe de scenă şi încerc să îmi văd de călătoria mea.
Nu mai reţin mare lucru, decât o nouă intervenţie de tipul: “probabil că i-a chemat mama” adusă unui cuplu care îndrăznise să iasă la o ţigare.

Pot să văd acum o cu totul altă lume în Piaţa Mică – e lumea unde 5% din clienţi dau feedback (eram vreo 40 la piesa respectivă) versus 1% cum spune regula  temeinic studiată în toate cărţile de comunicare.
Este locul unde feedback-ul se oferă gratuit şi i se răspunde cu o palmă, învelită bine într-o mănuşă pe care scrie respect.

Feedback înseamnă un răspuns la acţiunea noastră şi vine pentru a întregii opera de artă pe care o punem în scenă.

La feedback mulţumim pentru câ avem şansa să devenim mai buni, modificând sau nu comportamentul care a generet feedback-ul.

Lipsa feedback-ului  ar trebui să ridice semne de întrebare în fiecare dintre noi, indiferent de care parte a scenei suntem.

Din respect pentru oameni în general, câţi dintre cei din public vor recomanda piesa şi actorul unor cunoscuţi?

read more

Lacrimi, feedback si PR (1)

Ştiţi sentimentul acela: mai e ceva, mai urmează un episod?

Îl port după mine de ceva vreme şi nu ştiam că va fi o piesă în trei acte.


Frunzăresc o revistă lucioasă, citesc un articol maxim două, activitate superficială de weekend.

Mă prinde un articol care vorbeşte despre o actriţă tânără în rol principal la TNB într-o piesă puţin cunoscută.

Cuvintele curg frumos, în timp ce descriu o ploaie de trăiri, momente de maximă tensiune şi o atmosferă electrizantă. M-a convins imediat şi am dat fuga la casa de bilete.

Am stat cu inima în gât până la finalul piesei aşteptând avalanşa de emoţii puternice despre care citisem în revistă.

Am plecat cu o idee simplă – când te chinui să transmiţi ceea ce stabilesc alţii că e vandabil creşte riscul de a avea clienţi nemulţumiţi.

Analiza financiară e simplă:
X lei costă articolul din revistă.
Y e nr. de bilete vândute ori preţul biletului.
Dacă X e mai mic ca Y am câştigat.

Provocarea este:

De câte ori pot să mai vând acelaşi produs?

 

read more