W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

Dinspre, Catre si Inca ceva

Recunoşti una din cele două abordări?
Sâmbătă plecăm la Azuga căci nu pot să rezist în plictiseala asta, să ascult gălăgia şi să simt mirosul betonului încins.
Sau:
Mergem la Poiană să respirăm aer curat, să vedem soarele şi să ascultăm sunetul vântului.
Sâmbătă am găsit varianta numărul trei la etajul opt al unui hotel din Bucureşti.
Temperatura zilei 16 grade, soare puternic şi cer senin. Înăuntru 60 de persoane dansează într-un sunet cutremurător de trompetă.
Louis Armstrong & Duke Ellington – It Don’t Mean A Thing If It ain’t got the swing

Unii dau doar din mâini stângaci, cei mai curajoşi sunt strânşi în faţa scaunelor şi se mişcă din toate încheieturile.
Soarele pătrunde prin geamurile mari. Odată cu el intră o briza pe care aş putea să jur că am întâlnit-o la Monaco. Lumina e caldă, transmisă de oamenii care strălucesc de voie bună.
Se schimbă brusc ritmul şi toţi încep să sară, parcă ar fi conectaţi la membrana difuzorului. Cu greu mai rezist pe scaun pentru a nota ultimele idei.
Sunt îmbrăţişat de o persoană care îmi zâmbeşte din ochii mari şi negri. Ridic capul şi transmit din vârful obrajilor aceleaşi sentimente, persoanelor care trec pe lângă mine.
Primesc rapid un biscuit, o apreciere la repeziciunea cu care scriu şi multe gânduri colorate.
Ne cunoaştem de două zile şi abia dacă am reuşit să vorbesc cu 10-15 dintre ei.
E pauza unui curs de dezvoltare personală în Bucureşti, România, anul 2012.
Oamenii trăiesc.

read more

Clientul castiga mereu

Vorbesc cu o pătură cărămizie şi moale, modelul acela adus din Turcia în primele excursii în afara ţării imediat după 1990.

E un exerciţiu de atenţie – atenţie la ceea ce aud din spatele paravanului şi la ceea ce trezeşte în mine fraza spusă de colegul meu de repetiţii.

Replicile sunt dintr-o piesă de teatru , o pasiune care îmi oferă şansa să experimentez situaţii limită.  Aşa îmi spune profu’: “la teatru jucăm întotdeauna situaţii excepţionale, momentele banale din cursul unei zile nu îşi găsesc rolul pe scenă”.

 

Cum transpun eu asta într-un curs de vânzări astfel încât să fie folositor participanţilor?

Echipa de vânzări doreşte o formulă magică care să crească cifrele cu 30 de procente.

Departamentul de marketing vrea vizibilitate crescută şi avans faţă de concurenţă.

Financiarul ştie că e momentul să scadă costurile cu 20 de procente.

 

Eu sunt clientul de după tejghea şi îmi doresc ca fiecare achiziţie să fie o scenă importantă iar partenerul să fie atent la nevoile mele.

Ştiu cum se rezolvă situaţia: conving agenţii de vânzări că teatrul îi ajută în activitatea zilnică, explic managerilor de departamente că obiectivele lor pot fi atinse altfel, chiar dacă durează cinci ani şi anunţ concurenţa că am un plan care va duce la dezvoltare durabilă pentru toată industria.

Sau

Sunt client şi ofer feedback la fiecare situaţie excepţională pe care o joc.

Ah, ţi-am spus?


Feedback is fifty.

read more

Reinventez roata

Cum pun în practică ce învăţ într-un mediu artificial, protejat, la un curs de dezvoltare personală ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştiu că în viaţă sunt un jucător, nu un maestru.  Nu ştiu cum o să fac lucrurile, ştiu că la baza fiinţei mele este sentimentul de siguranţă că sunt.

Ştiu ce câştig: flexibilitate şi încredere în toate activităţile pe care pe fac zi de zi, indiferent de pregătirea profesională.

Îmi aduc aminte de o discuţie cu un prieten drag care îmi explica importanţa plasei de siguranţă. E o alternativă care va fi pusă la îndoială cândva şi atunci cine mă poate scoate din rătăcirea veşnică?
Învăţăturile unui curs de dezvoltare personală îmi permit să mă bucur de lucruri simple: mirosul unei flori, imaginea unei păduri înverzite, sunetul unui pârâu de munte sau gustul puternic al unei gutui.
Toate astea mă fac să strălucesc într-un mod aparte si sunt vizibil de toţi cei care mă privesc.
Cum ar fi să trăiesc într-un oraş plin cu oameni strălucitori?
Şi pe o planetă plină de stele?

read more

Interviu despre viata

Zilele trecute s-a întâmplat ceva ce m-a marcat profund. Cu gândul la primul interviu pentru blog, am pus ochii pe un domn înalt, slăbuţ, cărunt, pe la 65 de ani care stătea trei rânduri în faţa mea.


Când merge are o ţinută fermă şi paşii săi calcă mocheta cu blândeţe. Părul pieptănat pe spate lasă să se vadă o frunte lată, pe care atunci când vorbeşte, apar patru riduri clare care certifică fiecare frază rostită pe un ton cald familiar, al bunicului care spune poveşti nemuritoare nepoţilor.
M-am apropiat timid după mai multe încercări eşuate si am rămas cu gura căscată. Ca orice jurnalist, aveam în cap lista de întrebări, direcţia interviului si titlul “Cum ajunge o persoană de vârsta dumneavoastră la un curs de dezvoltare personală?”
După o scurtă prezentare am pornit tirul de întrebări:
Eu: Cine sunteţi?
El: Sunt. De 20 de ani sunt pe calea aceasta şi înainte am încercat celelalte căi. Mă dezvolt de când m-am născut.

Şi apoi a urmat o simfonie. O ploaie de învăţături pe care nu am cum să le enumăr aici.

El: Iubirea poate fi experimentată abia când cineva se sacrifică şi te loveşte în freză, scuzaţi limbajul. Astfel ajungem la iertare şi acceptare iar asta e iubirea adevărată. Altfel o experimentăm citind despre ea.

După mai bine de jumătate de oră îmi aduc aminte de interviul meu iar el observă imediat asta. Pune mâna pe umărul meu încuvinţând astfel ceea ce probabil ştia că o să urmeze.

Eu: Cine sunteţi? Unde v-aţi născut? Cum aţi făcut? Unde? Cu cine?
El: M-am născut în Ardeal.

Apoi a continuat simfonia.
Am parcus trecut rapid prin cultura incaşă, apoi am zăbovit niţel la un tânăr iudeu pe nume Iisus care a trăit acum 2000 de ani. A apărut în discuţie geografia, dreptul, matematica, muzica şi cam tot ce ştiam de la şcoală, asistam la o recapitulare intensivă a tuturor momentelor în care am acumulat ceva, combinate cu orele în care chiuleam ca să joc un biliard cu colegii şi dimineţile de facultate când preferam somnul după o petrecere de pomină.
Trecerea de la un subiect la altul era atât de lină, mă trezeam doar surprins de o nouă idee despre revoluţionarii paşoptişti sau conştientizarea celei de-a cincea dimensiuni.

O emoţie puternică mi-a cuprins tot corpul în timp ce mă scăldam în ochii lui mari, maroni, protejaţi de sprâncenele arcuite atent spre orbite.
Răspunsurile erau despre viaţă, fără vreo referire la propria persoană.

Aşa se descrie el.

read more

Promovarea si nevoia de senzational

E ora 8:20 AM, metroul Bucureşti, magistrala 1.
Mi-am propus să privesc atent comportamentul celor din jur. Surpriza e mare: din 25 de persoane pe care le am în raza ochilor 7 citesc cărţi, 3 tabloide şi 3 folosesc smartphone-uri.  Eu îngroş rândurile celor cu smartphone din dorinţa de a creiona câteva idei pt articol. Revin imediat cu ochii la public. Din cei 7 care citesc, 6 sunt femei. La tabloide toate trei sunt femei. La smartphone e egalitate 2-2.

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă aş fi un tabloid aş scrie mare pe prima pagină:  8 din 10 bărbaţi din Bucureşti nu citesc nici măcar un ziar pe săptămână.

Dacă aş fi o televiziune aş găsi un bărbat care abia silabiseşte i-aş pune un ziar în mână şi l-aş filma în timpul luptei groaznice cu cuvintele. Apoi, ca să fie totul credibil, fuga la un “expert” în “evoluţia intelectuală a bărbatului” şi acesta va întări titlu reportajului: În 50 de ani jumătate din bărbaţii din Bucureşti vor fi analfabeţi.

Sunt între oameni şi observ cu atenţie fiecare detaliu. E 10:40 AM şi compoziţia e alta: două cărţi, un tabloid, trei smartphone-uri şi au apărut trei covrigi (le spun aşa tuturor celor care consumă diverse produse alimentare).
Aleg să promovez titlul: Dimineaţa oamenii citesc mai mult, la prânz sunt mai sociabili iar dupămasa sunt mai visători.

Realitatea e aceeaşi. Tu din ce perspectivă o priveşti?

read more