W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

Doi pusti si o bicicleta

Îmi aduc aminte cu drag de prima bicicletã şi de aventurile copilãriei.

Un albastru pur, copiat parcã de pe crestele munţilor în dimineţile senine de varã, învãluia cadrul simplu cu roţi medii şi cauciucuri subţiri de cursierã.

Viaţa pe douã roţi era palpitantã, mai fãceam o panã, mai sãrea lanţul sau aterizam într-o groapã strategic poziţionatã în calea mea. De aici începea distracţia, cãci roata nu era nici de Pegas nici de Tohani, ci undeva între ele, aşa cã singura mea şansã era bunicul, bancul de lucru, ciocanul si câteva bucãţi de cauciuc depozitate cu grijã pe raftul de sus al dulãpiorului cu scule.

fixed gear bike bicycle chain

 

Tot în zgomot puternic de lovituri de ciocan i-am cunoscut pe Mario si fratele lui.

Acum, la aproape 25 de ani de la reparaţiile ingenioase din atelierul bunicului, în faţa porţii mele, stau doi puşti şi o bicicletã cu lanţul încolãcit în jurul axului cu 7 viteze.

 

 

 

Ei cer politicos o şurubelniţã, eu mã prezint imediat cu 2-3 exemplare diferite cãci ştiu ce urmeazã sã se întâmple.

Surpriza e mare, cãci petrecem împreunã mai bine de 30 de minute şi atingem subiecte de discuţie diverse.

Sã îşi sune tatãl şi sã îi spunã cã i-a ţinut mai mult la şcoalã, sau pur şi simplu sã îi explice cã a sãrit lanţul şi dureazã reparaţia? Explicaţia e evidentã, şi vine de la fratele mai mic – Cine stã pe stradã sã îţi repare bicicleta, şi gratuit?

Ajuţi pe cine are nevoie, şi când are nevoie – zic eu moralist. Da, mã aprobã ei, indiferent dacã e … (şi s-au oprit brusc, coborând ochii în pãmânt).  Încerc sã salvez eu situaţia – Şi eu am fost ca voi, şi am avut bicicletã.

Sunt prieteni, chiar dacã nu se înteleg bine tot timpul, iar fratele mai mic a renunţat la alt prieten care îi jignea  fratele mai mare.  Explicaţia e la mine – Daca v-aţi întelege bine mereu, oare nu v-aţi plictisi?

Ce mişto cã am casa mea şi fac reparaţii la ea, şi am şurubelniţe ca sã reparãm bicicleta – defapt în jurul bicicletei era o armatã de scule de tot felul. Explicaţia e la Mario, fratele cel mare – Sã nu râdeţi de noi, locuim  într-un garaj, dar l-a aranjat tata sã fie ca o casã.

Sunteţi super tare – zic puştii în cor, când vãd faţa mea triumfãtoare şi lanţul la locul lui. Sunt mai mare ca tatãl lor cu vreo 5-6 ani, aflu de la puştiul cel mic care mã priveşte cu ochi negrii pãtrunzãtori.  Explicaţia este o amintire despre bunici si ciocane.

Bicicleta e pe poziţie. Mai facem câteva reglaje ca sã prindã frâna şi sã poatã schimba vitezele. Mario se urcã pe bicicletã şi face o turã scurtã – de test. Fratele mai mic sare repede sã o verifice şi el.

Da, mi-am adus aminte imediat. Cel mai frumos lucru era sã mã dau cu bicicleta fratelui meu.

Privesc cum se îndepãrteazã puştii, şi încet încet, încep sã îngân câteva versuri:

“Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;”

read more

Ce aduce briza marii?

Un val.

Şi odatã cu spuma care se revarsã pe nisipul însetat, aduce pe mal energie din infinitul oceanului.

E dimineţã, e albastru verzui şi nisipul mã mângâie în joacã, în drumul meu spre birou. Mã aşez tacticos în scaunul de regizor şi deschid laptopul, parcã, pentru a adnota scenariul pe care urmeazã sã lucrez.

Zâmbesc şi rostesc pe nerãsuflate câteva versuri bine cunoscute “…hai sã ne mutãm la mareeee”.

Beach volley

El este mereu pe plajã întins pe nisip, la câţiva paşi de mine. Oare îl aduce marea în fiecare dimineaţã aici?

Are ceva din forţa lui Poseidon, joacã volei  cu o precizie de invidiat, şi este vertical. Îl abordez cu zâmbetul pe buze şi îmi rãspunde simplu şi elegant.

Marea se agitã uşor şi întinde la picioarele fiecãrui nou venit, un covor de scoici mai mici sau mai mari, în funcţie de lupta aprigã dintre calcar şi apã. Mã  las învãluit de nisip fin şi apã sãratã cu gândul la concertul valurilor.

În stomac, simt şirul de furnici cum se pune în mişcare.  E semnul cã interviul începe şi ideile curg spre o nouã poveste.

E pasionat de mişcare de când se ştie:  drumeţii montane, schi, volei, face totul cu rãspundere şi cu zâmbetul pe buze.

Vine la plajã în fiecare zi, tot sezonul. Anul trecut a avut un contract în Ucraina exact în mijlocul verii, aşa cã a mers pe litoralul lor.

Îi plac provocãrile, joacã cu oricine şi adorã sã aibã parteneri mai buni de la care sã înveţe câte ceva.

“Uite! Îmi place de puştoaica asta, învaţã repede” spune el, cu o sclipire de mândrie în priviri.

“De unde atâta energie?” întreb eu sperând sã primesc  reţeta formãrii universului.

“Mã bucur cã nu m-ai întrebat vârsta” rãspunde el în timp ce se apleacã dupã mingea de volei.

“Vârsta e o stare de spirit, iar cifrele sunt pentru statisticã” mã trezesc eu argumentând cu voce tare.

Dacã ar lua-o de la capãt, ar face sport fãrã sã clipeascã, de data aceasta de performanţã.

Dacã oamenii sunt mânaţi de spirit, el este un antrenor ideal pentru spirite foarte tinere.

Au trecut 65 de ani de când briza mãrii l-a fãurit din cele mai energice valuri ale universului.

Şi el zãmbeşte la soare. Zilnic.

read more

Invataturile Evei (3)

Cine stabileşte ritmul?

Muzica.

Iar când muzica se împleteşte cu o zi frumoasã de 1 Mai, în vie pe dealurile Drãgãşaniului, cu o cramã îmbrãcatã de flori viu colorate, ritmul este din ce în ce mai aprins.

Podgoria Stirbey Dragasani

Eva s-a uitat lung la ea, cãci mã ţinea de braţ.  A întins mânuţa ei micã spre mine şi a lansat o provocare cãreia ştia cã o sã îi dau curs: “Hai Silviu! Sã ne jucãm”

În câteva ore au cãzut pradã zâmbetului ei:  gazdele noastre, crama, cvartetul, terasa, umbra de sub copaci si mare parte a invitaţilor.  Cum reuşeşte asta? Simplu: aleargã pe muzicã.

 

Ea mã sorbea din priviri, se apropia tiptil şi îmi fura câte o sãrutare. Eu, intru imediat sub o altã vrajã, şi plec cu ea la braţ spre vie, pentru a admira în zare mãreţia Oltului.

Râsetele Evei ne-au dat de veste cã suntem atent supravegheaţi, am prins-o fiecare de câte o mânuţã şi am dansat cu gândul la muzicã.  Şi timpul parcã s-a oprit.

Seara aduce cu ea alte acorduri, o notã verde a vântului ce strãbate via se aşeazã peste vocile calde ale gazdelor si prietenilor acestora.  Eva preia repede ringul de dans şi invitã pe rând fiecare adult la o turã în caruselul copilãriei.

Eu mã apropiu stângaci de ea, o îmbrãţişez şi ne lansãm într-o mişcare linã ce abia abia se calificã ca şi dans.  Aud râsetul Evei şi înteleg într-o clipã cã ritmul vine din muzica ce curge lin între noi.

Puţin înainte de miezul nopţii Eva adoarme cu zâmbetul  pe buze.

Şi noi dansãm, cu gândul la ritm.

read more

Invataturile Evei (2)

Cum sã îmbrãţişezi concurenţa?

Ea are ochii plini de strãlucirea vieţii, buzele se subţiazã descoperind o catifelare divinã, şi colţul gurii se ridicã spre tâmplele albe ca laptele într-un zâmbet ce cucereşte instantaneu orice audienţã.

Inceputul

Eu, visãtor, o iau repede de mânã şi alerg cu ea pe strãduţele mici şi cochete ale superbei cetãţi din Transilvania.

Povestirile istorice cu o puternicã amprentã personalã, ne însoţesc în jurul celor trei ziduri de apãrare ale oraşului.

O privelişte de ansamblu din Turnul Sfatului şi câteva porţi mari de lemn cu vopseaua scorojitã de vânt şi ploaie, se împletesc de minune cu bucãţile de covrig cald pe care le împãrţim mergând alãturi pe piatra cubicã.

Eva ne aştepta sus la cabanã, şi toatã seara a fost a ei. Am întins jucãriile pe jos, am fãcut avionul, ne-am alergat pânã la epuizare şi am zâmbit. Mereu.

Eu m-am purtat firesc, cãci asta mã învaţã Eva la fiecare întâlnire.  Sã mã bucur de fiecare clipã.

Ea, a zâmbit larg şi a adormit spre rãsãritul soarelui repetând în gând unul din cântecele de munte care au umplut noaptea cu un farmec nebun.

 

O linişte deplinã a deschis ziua urmãtoare, soarele ne zâmbea complice dupã norii pufoşi, iar noi ne cãutam cu priviri ştrengãreşti.

La plecare Eva a îmbrãţişat-o.  Ştia?

read more

Intalnire dupa 18 ani

Când se împlinesc visele?

Depinde ce visãm, aş fi tentat sã rãspund imediat. Vocea raţiunii îmi spune cã este o legãturã strânsã între numãrul de ore muncite pentru îndeplinirea visului, îndemânare, încãpãţânare şi nu în ultimul rând un strop de magie.

Despre clipa de magie vreau sã vã povestesc astãzi.radio

El, magicianul nopţilor mele de adolescent, a intrat pe uşã, îmbrãcat într-o cãmaşã alba simplã, de bumbac, a salutat şi s-a aşezat la masã chiar în faţa mea.

Eu, am fãcut ochii mari, am simţit cã îmi creşte pulsul, şi o sumedenie de imagini din adolescenţã mi-au invadat creierul. Ştiam cã o sã înceapã spectacolul, cãci magicianul meu venise.

Cortina s-a ridicat, odatã cu primul pahar cu vin, publicul a râs copios la auzul unor întâmplãri povestite cu mult haz.

El stãtea departe de lumina reflectoarelor, şi totuşi atrãgea atenţie prin prezenţã, prin spirit.

Eu cãutam sã mã trezesc din vis, sã fie oare exact aşa cum mi-l închipuiam? Ochii lui mari, calmi, cu o strãlucire liniştitoare mi-au confirmat cã pot sã mã bucur de clipa de magie.

Şi fãrã sã îmi dau seama am îngânat cu voce tare: “Unde eşti adolescenţã, cu radioul tãu cu tot”

A rãspuns cu naturaleţe, am povestit despre casetofonul meu rusesc care mã dãdea de gol, cãci în loc sã dorm, dupã cum ar fi dorit pãrinţii, eu visam, cu ochii deschişi la rondul de noapte.

Mi-a spus de încheiere: “E bine sã ai confirmarea cã cineva te aude” şi o razã de speranţã s-a aprins în sulfetul meu.

La 2 ani dupa ultimul articol, scriu, zâmbesc şi mã bucur. Şi fac rondul, de noapte.

read more

120, 92 si 70

Am ajuns în epoca cifrelor. Performanţa se mãsoarã exclusiv prin cifre.

Şi firmele au simţit asta imediat.

Raymond Loewy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dristor Kebap din 1999. La Turcu din 2008.

Ursus din 1878. Timişoreana din 1718.

Şi lista poate continua.

Cifrele din titlu vorbesc despre Raymond Loewy. La 120 de ani de la naşterea lui,

A trãit 92 de ani, dintre care 70 i-a petrecut în spatele mai multor brand-uri internaţionale.

Ce ne scapã nouã la o analizã atentã a business-ului?

Uitãm cã în spatele cifrelor sunt oameni.

Si oamenii aceştia sunt minunaţi.

read more

Drumul spre succes

A fost unul din cei şapte copii ai familiei. A muncit mult, s-a zbãtut din rãsputeri şi la momnetul potrivit şansa i-a surâs – aşa ne este prezentat în filme, şi înclin sã cred cã aşa ne place, la marea majoritate, sã credem cã se atinge succesul.

 

S-a nãscut în perioada X, educaţia primitã în familie l-a expus la domeniile A,B,C şi D.  Factorii politico-economici din zona în care a şi-a urmat studiile împingeau majoritatea tinerilor spre specializãri gen  E, F şi G.

L-a momentul T a decis cã îşi doreşte sã meargã mai departe cu pasiunea sa pentru domeniul H aşa cã a studiat şi a studiat şi când mai lua o pauzã mai studia, un pic.

Nu din conştiinciozitate pentru meseria care îl va consacra, ci din pasiune.

Nopţile lungi de varã petrecute alãturi de ceilalţi colegi şi discuţiile interminabile despre fiecare aspect al domeniului H au pus bazele unei strânse prietenii cu  I, J şi K – acum figuri marcante, şî ele, ale acestui domeniu.

 

 

Sã fie acesta drumul? – cam complicat şi plin de necunoscute (de la A la Z cel puţin)

Dacã e aşa, are cineva ecuaţia care rezolvã acest mister?

Pãi, fãrã ecuaţie sunt toate şansele sã nu recunosc una din necunoscute şi sã ratez drmul. Mai bine stau liniştit şi mã uit la filme.

 

Şi succesul e atât de aproape, de vreme ce marea majoritate a renunţat din start la atingerea lui.

read more

Think outside

În perioada aceasta se pune accentul pe neconvenţional, pe diferit şi pe suprinzãtor.

Oare doar în perioada aceasta, de crizã?

Da, marea majoritate a companiilor sunt atât de prinse cu vânzarea, în perioada de creştere economicã, încât uitã – îmi place mie sã cred – de poziţionare, diferenţiere şi strategie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La o privire mai atentã asupra fenomenului lucrurile stau cel puţin diferit.

Fiecare companie are propriile obiective şi cu siguranţã doar unul singur e comun: profitul.  Prin prisma profitului se poate explica foarte simplu dilema mea.

E mai profitabil sã vinzi atunci când piaţa cere produse şi sã te reinventezi doar atunci când nu mai ai altã soluţie.

Societatea în care trãim considerã cã sunt puţini cei care au “darul” ineditului şi astfel punem un preţ foarte mare pe serviciile lor. Meritã sã ţin un astfel de om anagajt zilnic, când eu am nevoie de el doar de câteva ori în întreaga istorie a companiei?

Brandurile care au în spate un astfel de “dar” comunicã imediat acest avantaj prin preţul mare afişat la raft.

Cei care apeleazã punctual la “darul” inovatorilor lanseazã campanii punctuale şi includ costurile în preţul produsului, treptat treptat.

 

Indiferent de varianta adoptatã, preţul produsului creşte.

Mai existã o variantã – îmi sugera o prietenã dragã, la începutul anului – sã gândim afarã, fãrã cutie.

 

S-ar putea sã fim surprinşi de numãrul mare de daruri pe care natura le oferã.

Gratuit.

read more

Cat costa o bere?

Într-o atmosferă veselă cu un pahar de bere în mână, aşa începe seara de joi.
În jurul meu e forfotă. Poate şi pentru că stau la bar şi sunt prins între comenzi şi comentarii.
Pe canapelele lungi se aşează încet încet grupuri de tineri veseli şi frumoşi.
O oră am fost fascinat de aparatura de bar şi luminile difuze din spatele sticlelor de alcool aşezate atent în faţa unei oglinzi.
A venit un grup mare la o masă şi s-a dat semnalul. În 10 minute începe piesa.
Este vorba de teatrul de cafenea de joi seara, ştiam că se organizează şi aveam în plan să ajung de ceva vreme.

Pe actori i-am mai vãzut în alt spectacol, defapt am vãzut şi o micã parte din ceea ce prezintã în seara aceasta.

Prina faţa mea trece un lanţ de momente vesele perfect corelate cu scena pe care se desfãşoarã evenimentul.

La mese oamenii se distreazã, unii zâmbesc discret în timp ce alţii râd zgomotos cu o poftã de invidiat.

Am vrut sã mã ridic, sã plãtesc şi sã ies cât mai repede la aer curat. Ce mã împingea sã fac un asemenea gest? actorii sigur nu meritau aşa ceva.

Târziu în noapte, mergând spre casã dupã ce am fãcut un popas pe la un prieten pe care nu îl mai vãzusem de multã vreme, am realizat cã am plãtit şi berea şi spectacolul.

Cam mult, mi-am zis eu, având în vedere cã am savurat doar berea.

 

Acum, dupã vreo patru luni ştiu cã am plãtit sã fiu altfel, sã explorez şi sã mã simt bine cu alegerile pe care le fac zi de zi.

Sã mai zic cã eu îmi invit clienţii şi partenerii sã fie altfel şi sã incerce mereu ceva nou? Şi fac asta de câţiva ani fãrã sã fi înţeles cât de multã perseverenţã necesitã sã stai pe scaun atunci când ceva din tine îţi zice sã te ridici şi sã pleci.

Acum ştiu.

read more

Invataturile Evei (1)

Orice coach are nevoie de coaching.
Asta am auzit în jurul meu şi am căutat să mă adaptez.
Hmhm. Prima întrebare a fost: ce sunt eu? Şi a răsunat atât de gol în capul meu încât am aplicat varianta clasică. Am răspuns la altă întrebare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

M-am întrebat cine sunt şi am pornit cu paşi mărunţi pe acest drum frumos şi palpitant.

Ştiu că sunt pasionat de educaţie şi învăţ cu plăcere de la oamenii care zâmbesc mereu.

Aşa că am ales-o pe ea.
E energică şi are un zâmbet care te face să visezi roz pe note muzicale dulci.
Când aleargă, te priveşte fix în ochi şi rămâi cu imaginea unui înger care pluteşte pe un covor de nori pufoşi.
Părul ei blondiu face nişte bucle rotunde care se aşează  în jurul feţei ca acrilul din pensula unui mare maestru pe pânza însetată de creaţie.

Şi, oare v-am spus cât de mult zâmbeşte?

Ea este Eva. Are un an şi opt luni şi este mentorul meu.
Sunt pregătit să merg alături de ea oriunde îşi doreşte ca să învăţ să zâmbesc, să mă bucur de fiecare clipă şi să trăiesc în prezent.

După fiecare întâlnire cu ea, voi scrie aici învăţăturile valoroase pe care le primesc, pentru a fii sigur că nu se pierd şi pentru a îmbogǎţii astfel universul cu zâmbete si gânduri colorate.

read more